Prin văi cu ierbi de brumă turma
Își paște tragic sieși urma.
În fluier intră frigul, ura,
Pe unde a ieșit căldura.
Și-n loc de frunze, pe meleaguri,
Din cosmos curg foșniri de steaguri.
Visarea crește, cerul scade,
Pe mări deodată Newton cade.
Mistrețul roade doina veche,
Se trage crucea de ureche.
Și-mi alipesc, uitând necazul,
De steaua cea de pradă – obrazul.
Sensul versurilor
Piesa explorează un sentiment de dezolare și confuzie în fața paradoxurilor naturii și a condiției umane. Imaginile puternice sugerează o lume în declin, unde valorile și reperele se pierd, iar individul se simte alienat și atras de forțe distructive.