Pastel.
Din asfințit, de peste munte,
Frângeri roșii de amurg
Se sfarmă-n licăriri mărunte
Și-n Dunărea umbrită curg.
Dar unda tulbure le-ngroapă
Când, subt răchitele din vale,
De-abia mai tremură pe apă
Ca niște coji de portocale.
Acolo jos, peste cununa
Întunecatului boschet,
Sclipește-n aer semiluna
Din vârful unui minaret.
Și parcă zugrăvit anume,
Își culcă umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.
El pare-o navă fermecată
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune-ndelung visată
De valul Dunării cărunte!
A așteptat în nopți senine
Strălucitoare dimineața,
Când din adâncul apei line
S-a ridicat la suprafață.
Ca o grădină plutitoare
Cu pomi și păsări împreună,
Cu florile-i ce râd în soare
Și noaptea tremură subt lună.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic la asfințit, cu reflexii roșii pe Dunăre și un ostrov misterios. Este o contemplare a frumuseții naturii și a trecerii timpului, evocând o atmosferă melancolică și visătoare.