Ca un val de cer senin
Prins în volbura nomadă
Curge vântul cristalin
Pe câmpia de zăpadă.
Fără urmă, fără țel,
Gândul meu pierdut aleargă
La întrecere cu el,
Și se pierde-n zarea largă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie contemplativă cu trenul, unde peisajul iernatic devine o metaforă pentru gândurile pierdute și efemere. Sentimentul general este unul de melancolie și introspecție, sugerând o căutare interioară în timpul călătoriei.