O, cât de domoale-s pădurile verzi
Ale patriei noastre,
Talazul cristalin
Se stinge alături de zidul surpat,
În somn noi am plâns;
Cu pași șovăielnici hoinărim
De-a lungul gardului de spini,
Cântăreți în seara de vară,
În liniștea sfântă
A viilor stins strălucind departe;
Umbre acum în poala rece
A nopții, vulturi mâhniți.
Nespus de blând o rază de lună închide
Semnele purpurii ale melancoliei.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic al patriei, evocând sentimente de nostalgie și tristețe. Imaginile naturii, precum pădurile verzi și talazul cristalin, contrastează cu zidul surpat și umbrele nopții, sugerând o pierdere sau o decădere.