Pădurea ce, pierind, se-așterne –
Și-s umbre-n jur ca-ngrăditură.
Jivine ies de la căldură,
Pe când un râu lin unda-și cerne.
Ferigi și pietre vechi urmează
Și prin frunziș argint și-arată.
L-auzi în negru-abis îndată –
Și-s poate stele-acum de pază.
Par neguri tot să înece,
Smârc, iazuri, sate risipite,
Și-un foc ți-apare cu ispite
Străzi fulgeră o rază rece.
Pe cer ghicești mișcare-naltă,
Oștiri de păsări călătoare
Spre-acele alte țări de soare.
Foșnește-ntruna stufu-n baltă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn melancolic, cu elemente ale naturii aflate într-o tranziție spre întuneric. Versurile sugerează o contemplare a efemerității și a frumuseții ascunse în umbre.