În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme
în marmură gri fiul lui Pan.
Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roșiatic strălucește a piersicului frunziș;
Blândă sonată, fericită desfătare.
Deja e a nopții tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori și cu albele stelele.
Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliți trecem pe lângă roșii pereți
iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.
În ramuri despuiate sărbătorește cerul.
În mâini curate poartă țăranul pâine și vin
Și pașnic fructele se coc în cameră-nsorită.
O, cât de gravă e a morților făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema efemerității vieții și a frumuseții naturii, juxtapuse cu inevitabilitatea morții. Sufletul găsește consolare în contemplarea vederii drepte, chiar și în fața gravitației morții. Poemul îmbină imagini pastorale cu simboluri creștine și mitologice, creând o atmosferă contemplativă și melancolică.