De rouă strălucește iarba; mai repede
Izvorul treaz grăbește; mesteacănul se-nclină
Capul lui se leagănă în frunzele
Care foșnesc sclipind; dar înspre cenușiu.
Se-ndreaptă norii înflăcărați în roșu,
Anunță o trezire fără zgomot;
Cum se ondulează mareele pe mal
Din ce în ce mai mari, mai schimbătoare.
Hai vino, vino, nu te grăbi prea tare,
Tu zi de aur, înspre vârf de cer!
Căci zboară mai deschis, se-ncrede-n mine,
Ochiul, tu fericită! Atâta timp cât tu.
Privești în frumusețea tinereții tale,
Nici glorioasă, nici prea mândră;
Tu eu ești; Tu te grăbești mereu, nu pot
Divin să rătăcesc cu tine! – dar tu zâmbești.
În aroganta-ți veselie, căci ea dorește
A fi ca și tine; binecuvântează-mi mai degrabă
Muritoarele-mi fapte și înveselește-mi
Bunătatea! Astăzi, calea-ți e tăcută înspre mine!
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea și liniștea dimineții, invitând la contemplare și apreciere a momentului prezent. Vorbitorul își dorește să se conecteze cu natura și să primească binecuvântarea zilei.