Aluat în mâini argila necurată
Și ca pe-o jertfă a zvârlit-o-n foc,
Din brazda flăcărilor albe, iată
A răsărit o frumusețe-n loc.
Întreabă aprig pietrele cu dalta
Ca pe-un oracol somnoros de greu,
Le răscolește una după alta,
Răspunsul, pururi urmă unui zeu.
Ca-n niște porți izbește cu ciocanul
Și ploi de așchii împrejuru-i curg,
Prin colbul orb ce-i bântuie aleanul
Zvâcnește-n el străbunul demiurg.
Oriunde bate, sparge și pătrunde
Adânc sub coaja îndârjitei humi,
Ecou, îndată împietrit răspunde
Conturul vag al unei alte lumi.
1948, februarie
Sensul versurilor
Piesa descrie procesul creator al unui artist, asemănându-l cu un demiurg care scoate frumusețe și sens din material brut. Este o meditație asupra efortului și inspirației necesare pentru a transforma lumea prin artă.