Versuri corectate și adnotate
Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie,Un braț furat de valuri de cine știe unde…Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie,Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde?E-un braț alb de femeie, fărâmat mai sus de umăr,Și marmora-i atâta de clară și curată,Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de … Citește mai mult
Ciocanu-mi aspru, grosolana daltăsculptează omenească-nfățișaredar pietrei viață-i dă artistul caremișcat e de-o voință mai înaltă.În cer e-un altul ce pe sine saltăși pe splendori din proprie mișcare,și cum ciocanul din ciocan apare,el le făcu pe toate, laolaltă.Azi cel ce mă cioplea, spre bolta mutăsui… Ori știm că-i tare-o loviturăpe cât ciocanul urcă… Dacă bunul.atelier divin … Citește mai mult
Brâncuși e un țăran, care-și ia bilete pentru Nicăieri;un țăran care și-a făcut bagajele, dar n-arenici un oraș, da, Brâncuși e un țăran: înțelegeperfect păsările și craniile, cunoaște bine pozițiafirelor de păr din buclele și șuvițele unui capde femeie; o cunoaște atâta de bine, încât știede unde vine și-ncotro se îndreaptă fiece fir; șiscormonește adânc, … Citește mai mult
Picioarele țin trunchiul la distanță de pământ.Și iată-ne aici în fața unui adevărat poem al picioarelor.Puteri ale oaselor și tendoanelor ridică pântecul și plămâniiDin lut și deasupra humei unde ochii se uită și-urechile audȘi brațele pot bocăni cu ciocanul, trage cu pușca și mâna motoare.Ne faci a ne simțimândri de picioarele noastre, bătrâne.Și ai lăsat … Citește mai mult
Lui Constantin Brâncuși.Pietrele acelea brute,aproape ca un miez,au sosit în portalul realului.Pielea lemnului facesă sclipească texturi cosmice.Scară alcătuită din butuci.Curbură albă, aur turnatcoloană din colțuri pătrate stivuite,timp prefăcut în gât de pasăre.Din partea opusă, netedă și moaleuimește nudul sfârtecat.Tributul unei singure culori,forma dinților strălucitori.Totul prezentat simplu, ca la începuturi,faptele îngropate rămân încă ascunse.Într-un final, zid … Citește mai mult
În lumea de culori și formeS-au scris povești cu multe înțelesuriMichelangelo împodobea bisericiSau dăltuia pe Moise ce lumina eresuri,Da Vinci-a dat Giocondei surâs misteriosCe-i tremura pe buze ca plânsul la-nceput,Privirea-i e pierdută aproape durerosSpre viața viitoare, dar și-nspre trecut,Cu Rafael, Madona a apărut pe lumePurtând pe brațe albe Isus din NazaretE-n ea ceva curat, gingaș … Citește mai mult
De-așa-i că-un sculptor uneori se scoatepe el sculptând pe alții, pe-al ei sinel-aș scoate ca pe mine,cum ea mă face: trist și fără vlagă.De-aceea se prea poateca eu să ies când vreau făptura-i dragă.Aș zice: piatra vagăcu ea prin duritate,sculptând-o, capătă asemănare;nu pot, nu pot cât timp mă neagă,sculpta, adevărat e,decât mizerele-mi bătrâne mădulare.Cum arta … Citește mai mult
Cum pot prin vreme, doamnă, să rămână– şi ştiu că pot – fiinţe-n piatra durămai mult ca mâinile ce le făurăşi care s-or întoarce în ţărână?Efectul stă sub cauza lui pânăînvinge arta tot ce e natură;am proba cea mai bună în sculptură:ea-i peste moarte, peste timp, stăpână.Deci pot amândurora să dau viaţă,deopotrivă-n piatră şi-n culoare,făptura … Citește mai mult
Abia văzusem ochii lui de floaretrimiși spre-a vieții fragedă lumină,că i-a și-nchis și-n înălțare linădeschisu-i-a spre-a Domnului splendoare.Că prea târziu i-am cunoscut mă doare,dar nu sunt eu, ci moartea e de vină;nu pentru tine raza lor blajinăs-a stins, cât pentru setea-mi arzătoare!.Ca singular lui Cecchino formă,Luigi, s-o redau în piatra-I trează,azi când sunt țărână formele-i … Citește mai mult
Precum, îndepărtând ce-i prisosințădin piatra dură,apare-un chip ce crește pe măsurăce piatra dă-napoi sub stăruință,tot astfel bunătatea, tăinuităîn sufletul ce tremură ca mlaja,stă sub prisosul trupului, sub coajasălbatică și aspră, nemuncită.Doar vouă, doamnă, de vă stă-n puteresă-mi subțiați surplusul până piere:eu nu am forță-asupra-mi și nici vrere.din Poezii, traducere de C. D. Zeletin