Se plânge că mâna şi vălul Laurei îl împiedică să vadă ochii ei frumoşi.
Orso, nu-s bălţi, nici ape curgătoare,
nici mări în care râuri se temină,
nici umbră de copaci sau de colină,
nici ceaţă-n cer ce udă lumea mare,.
nici alt obstacol care să separe
ceva frumos de-a ochilor lumină,
ca vălul ce-i ascunde faţa fină
şi parcă-mi spune: Plângi cu disperare.
Şi mă-nchin ei, dar orice bucurie
se stinge, din orgoliu sau ruşine,
motiv să mor de-o moarte timpurie.
Şi pentr-o mână albă jalea-mi vine,
ce m-a rănit mereu cu-a ei trufie,
căci ca un zid o ascundea de mine.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă suferința poetului cauzată de imposibilitatea de a admira pe deplin frumusețea Laurei, ascunsă de văl și de trufia ei. El se simte rănit și chinuit de această barieră, care îl împiedică să se bucure de iubire.