Bijan se sculă c-obrajii amândoi împurpurați
ca petalele de roză: de plecare se găti
zicând celui vistiernic: „Să-mi dai mândrul diadem
care taică-meu îl poartă la ospățuri scăpărând
de se luminează sala; dă-mi-l: la serbare plec;
dă-mi colanul și cerceii care i-am primit în dar
de la Kei Khosro, și adu-mi și brățări de la Guiv
încrustate-n nestemate.” Și Bijan își îmbrăcă
haina lui strălucitoare de brocart adus din Rum,
și în diadem își puse mândre pene de vultur,
înșeundu-și telegarul lui pe nume zis Șebrang;
își luă și cingătoare și inel de pahlivan,
și încălecându-și calul, plin de sine, -ncrezător,.
Notă informativă :
celui vistiernic – Adică, Gurguin.
se porni către pădure. Când se-apropie intrând
sub copaci; simți în pieptu-i, sub năvala-i de dorinți,
inima cum i se frânse; sub un chiparos șezu
de-arșiță să se ferească și de-asemeni și-adumbri
telegarul, și purcese — turcomanele femei
pe furiș să le privească. Zări idolii frumoși
ca voioasa primăvară, ca păpuși din Kandahar;
câmpul răsuna de strune de-alăute și de cânt,
și a lumii frumusețe suflete din piept răpea.
Când privi din cort afară, Manije cu mândru chip
îl văzu pe-al oastei reazim, pe Bijan înalt la stat
pe cât este chiparosul, cu obraji strălucitori
precum e Canope, steaua răsărind peste Yemen,
sau petale de crin, două, între negre plete lungi;
și pe capu-i diademul unui mare pahlivan,
și pe piept strălucitoarea haină de brocart din Rum.
Tânăra din cort, sub vălu-i, de iubire clocoti
pentru chipu-i, chip de Soare; îi trimise un răvaș
prin dădaca ei zicându-i: „Mergi sub naltul chiparos,
sub umbroase ramuri; cată cine-i chipul de Crai-Nou,
dacă-i Siavuș din groapă înviat sau vreo pari;
spune-i: << Cum ajuns-ai, oare, în ăst loc? Până aici,
oare, cine te aduse? Fiu ești de pari sau ești
însuși Siavuș și-n inimi focul dragostei reverși?
Oare, Ziua Învierii va să vină de-ai aprins
flacăra acestor patimi? Mai de multă vreme noi
pe câmpiile acestea, an de an, sărbătorim
Praznicele Primăverii, dar venetici n-am văzut
în ăst loc de desfătare, și ești cel dintâi ce-l văd,
omule cu chip de Lună! Spune-mi om ești sau pari;
vino la serbarea noastră să iei parte! Eu nicicând
n-am văzut vreo făptură minunată ca a ta;
acum numele tău spune-mi și mai spune-mi cine ești! >>”
Ascultând aceste vorbe doica tinerei plecă
și porni cu pasul iute; de Bijan se-apropie,
binecuvintări i-aduse, plecăciuni, și-i îngână
vorbele stăpânei sale, și obrajii lui Bijan
se schimbară-n două roze, când bobocii și-i deschid.
Notă informativă :
Siaouș, fiul șabului Kei Kavus ucis de Guerui,
căpetenie din oastea Iui Afrasiab.
Și Bijan, căruia Cerul i-mplinise-orice dorinți,
îi răspunse : „O, femeie, nu sunt eu nici Siavuș
și nici fiul vreunei pari; ci născut sunt în Iran,
țara oamenilor s******; sunt Bijan al lui Guiv,
și de prin Iran pornit-am din dorința de-a lupta
și de-a nimici mistreții ; capetele le-am tăiat
și le-am azvârlit pe drumuri vroind șahului să-i duc
numai colții. De-ale voastre praznice mi s-a vorbit,
și nu m-am grăbit cu-ntorsul la Guiv al lui Gudarz;
am bătut de-ndată drumul către codrul de aici;
în nădejdea că ursita-mi bună va îngădui
să zăresc în vis fecioara șahului Afrasiab.
Dacă vrei să-mi dai o mână de-ajutor, ți-oi dărui
ăst veșmânt care e vrednic de-o șăhiță, și-un pocal
încrustat cu pietre scumpe, ce l-oi umple cu cercei
de-aur și de nestemate. Văd tot șesu-mpodobit
și arzând de giuvaeruri ca un templu din Kitai :
dacă vrei să-mi faci un bine, chiar acum ți-oi dărui
o coroană grea de aur, cingătoare și cercei;
mă vei duce la fecioara ce-are chipul minunat
și cu dragoste de mine-i vei aprinde inima. „
Și dădaca se întoarse cu răspunsul acesta-n cort;
și stăpânei la ureche îi șopti, și-n taină-apoi
îi înfățișă statura 1ui Bijan cel prea-frumos,
și desăvârșirea dată de Cel ce l-a zămislit.
Manije trimise-ndată să se spună lui Bijan :
„Dorurile-ți sunt primite; vino lângă mine-n cort;
luminează cu lumina-ți sufletu-mi întunecat!
Ochii-mi străluci-vor foarte când te vor privi în ochi,
și sădi-voi o grădină miresmând de trandafiri
pe-acest câmp umbrit de corturi. ” Doica iute alergă
pentru-ai spune, și răspunsul de la Manije făcu
din urechea și din pieptul lui Bijan : serai măreț.
Cronica Șahilor
Sensul versurilor
Bijan, un nobil, o întâlnește pe Manije la un festival. Îndrăgostirea este reciprocă, iar Manije îl invită pe Bijan în cortul ei, marcând începutul unei povești de dragoste.
