În albul infinit,
zăpadă, nard, salină,
și-a pierdut reveria.
Culoarea albă umblă
peste tăcutul covor
din pene de porumbiță.
Fără ochi, fără chip,
nemișcat suportă un vis.
Dar freamătă pe dinăuntru.
În albul infinit,
ce rană pură și mare
reveria lui a lăsat.
În albul infinit.
Zăpadă. Nard. Salină.
Sensul versurilor
The poem explores the feeling of being lost in a white, infinite space, a dreamlike state where the self is both still and restless. It suggests a sense of purity and isolation, and the lingering wound left by a lost reverie.