Acum să-ți fie pasul
precaut: la un singur tras
cu piatra, de-aici, ți se gătește
o mult mai rară scenă.
Poarta cea roasă a unui templu
închisă-i pe vecie.
Lumina mare-i răspândită
pe pragul ei ierbos.
Și-aici, unde nu are să răsune
pas omenesc, durere de prisos
veghează-ntins pe jos și slab, un câine.
Nu se va mai mișca
în ceasul bănuit zăpușitor.
Peste acoperiș
grandiose se-arată un nor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă statică și solemnă, evocând un sentiment de sfârșit și uitare. Un câine slab veghează într-un loc unde nu mai ajunge nimeni, sub un nor grandios, simbolizând poate iminența sau inevitabilitatea.