Sicriul – e un mic tărâm
Ce poate închide-n el
Un cetăţean din raiul sfânt,
Cu trupu-i mititel.
Mormântul – un bârlog restrâns,
Dar cât un soare-aprins –
Cât mările de pe pământ
Şi-uscatul necuprins.
Privind la cel ce spre răgaz
Îşi duce un amic –
E ca un spaţiu nemilos
Ce nu iartă nimic –
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra morții și a locului de odihnă final, sicriul și mormântul. Acestea sunt văzute ca spații restrânse, dar care conțin o eternitate nemărginită, sugerând o meditație asupra efemerității vieții și a inevitabilității sfârșitului.