Versuri corectate și adnotate
Prihorii iarăși să vinăCând n-aș mai fi eu,Dați celui cu Roșie Cravată la gâtO fărâmă – de sufletul meu. Dacă nu v-a putea mulțumiDin adâncul meu somn nesfârșit,Să știți c-a făcut o-ncercareGura mea de Granit!
Cât de departe-i până-n Cer?Cât drumul Morții – PesteAcele Valuri acel PiscNu s-a văzut ce este.Cât de departe-i până în Iad?E-un drum cât ține-o Moarte –Cât de departe-n stânga-i Groapa –Ignoră Topografii.1864
Putea să trăiască – și a trăit –Putea să moară – și a răposat –Putea la toate zâmbiCrezând în cel încă neîntâlnit,Ce sufletul i-ar fi primit.Putea să treacă de la zări familiareLa priveliști nezărite vreodată –Putea să contemple călătoriaCu inima netulburată –.Era unul – atât de plin de încredere,Dintre noi azi s-a dus –Noi care-am … Citește mai mult
Spiritul e Urechea Lucidă.Prin el putem auziCe e de-auzit înlăuntru –Ce ni se-ngăduie-aici –Pentru alte Servicii – că Sunetul –Atârnă-o Ureche mai micăÎn afară Castelului care conțineCealaltă Ureche – unică –.1863
Ce fericită-i piatra careHălăduieşte pe cărare,Căci slujbe bune nu viseazăŞi orice grijă o sfidează –Iar haina ei e maronie,În Univers stă cu mândrie,Şi-i liberă precum un soare,Luceşte-n grup sau izolare,Şi-ndură legile fixateÎntr-o deplină simplitate –
În cearcăne de ochi închișiCitea ca-n foi de cartePatetice povești – deșiEl nu s-a plâns vreodată,Biografii egale-aveauCei morți de-un chin tăcut,Afară de chip italic,Împietrit, sărman, neștiut.1864
Și-atât, din Speranțele mele –Acesta-i tăcutul sfârșitGeneros colorați mi-au fost Zorii –Veștejiți timpuriu au sfârșit.Nici un Boboc n-a ieșit din TulpinăC-o față atât de voioasă –Nici un Vierme n-a ros mai sigurO Rădăcină atât de vitează.
Cum s-a-nchis deasupra-i laculNu vom ști – și spaimaCe-o-ndrepta spre noi de-asemeniÎși păstrează taina –.Crini acoperă băiatul –Necerută-i vestea,Necerută pălăriaÎncheind povestea.1864
Gândul lui de bărbat mi-e o tainăÎl întâlnesc și tresarEl poartă o circumferințăUnde nu am loc în zadar –Și chiar să cred eu c-aș avea –El știe că nu pot să vin –Impermeabil la întrebăriDeși suntem vecini –
Țineam un giuvaier pe deget –Și-am adormit –Ziua era caldă, și vântul prozaic –Îmi spuneam „Va fi bine păzit” –.În zadar! La trezire preacinstitele degeteMi le mustram –Azi doar amintirea unui ametistE tot ce mai am –.