Arbust bătrân e Liliacul
Și încă mai bătrân –
Cerescul Liliac ce-azi noapte
A înflorit pe Dâmb –
Căzutul Soare – cea din urmă
Din Flori ne-a hărăzit
Privirii – nu Atingerii –
E Floarea-Asfințit.
Apusu-i una din Corole –
Caliciul – e Pământul –
Și Aștri sunt Semințe arse –
Savantu-ncepe-abia Lucrul –
Dar peste Sinteza lui –
Flora se-opune Analizei
Atente-a Timpului –
„Nu vezi cu Ochiul” – poți simți
Că orbii – deseori –
Dar Revelația n-o lași
Nicicum pe seama lor –.
1872
Sensul versurilor
The poem reflects on the ephemeral nature of beauty and life, comparing it to a blooming and fading flower. It explores the limitations of human perception and the contrast between seeing and feeling, suggesting that true understanding transcends mere observation.
