Trecut-au ani, dar umbrele se-ntind
ca și atunci când totul înflorea,
mai tânăr, mai curat, mai mirosind
a vers pe care cerul îl scria.
Cuvintele i se scurgeau fierbinți
în raze încărcate cu fiori
ce scuturau petale și dorinți
pe-nsingurări de fluturi călători.
Mai cad și-acum, pe umbre de-amintiri,
visări din cerul timpului trecut,
în stropii neuitatelor trăiri
ce, în adânc de suflet, s-au născut.
Sunt umbre, sunt la fel, dar amintesc
de îngeri care aripile-și frâng
și spini ce, din cunună, adâncesc
durerea în golgote care plâng.
Daniel Vișan-Dimitriu
(26 apr. 2019, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
The poem reflects on the lingering shadows of the past and how memories, though beautiful, can also bring pain. It explores the bittersweet nature of remembrance, where past joys are intertwined with present sorrows, leaving a sense of melancholic longing.