Când primăvara-n muguri părea că se deșteaptă
Și vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălța,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Și s-a trezit pământul acoperit de nea.
Pe câmpurile albe, abia întorși, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar pașii obosiți
Mai lasă doar în gânduri și-n ochi speranța-n zorii
Cu nori plângându-și soarta, de Soare copleșiți.
O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.
E, totuși, primăvară și-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.
Sensul versurilor
Poezia descrie o primăvară întârziată, unde un eveniment neașteptat (căderea unei trepte din anotimpuri) aduce zăpadă și melancolie. Totuși, în mugurii primăverii persistă speranța și bucuria viselor.
