De-oi cânta-ntr-o sărbătoare
prin poiana c-un izvor
care-şi susură izbânda
strălucind triumfător
înspre muguri noi pe ramuri
de prin teii reci şi goi,
cu o viaţă ce se zbate
ca şi gândurile-n noi,
îmi va fi un cânt sălbatic,
urlet aruncat spre cer
printre pânze de păianjeni
cu-amintiri ce nu mai pier.
Se va pierde-n roi de stele
ahtiate de adopţii
ale pulsurilor care
mai atârnă-n crucea nopţii
ridicând o rugă mută
spre ecouri de rugină
din pocalele golite
ale celor ce se-nchină
dalelor demult apuse,
dar călcate, uneori,
de fantome visătoare
care simt, în mai, fiori.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema amintirilor persistente și a melancoliei legate de trecut, folosind imagini din natură pentru a ilustra sentimente de pierdere și dor. Versurile sugerează o căutare a sensului în mijlocul efemerității vieții și a trecerii timpului.