Tăcerea iernii vrea, înfrigurată,
o haină în culori strălucitoare,
un curcubeu, o rază de la Soare,
orice, doar să se vadă transformată.
Vrea să se știe ruptă în cuvinte
rostite cald, prin ochi, sau doar prin șoapte
ce prelungesc dorințele în noapte
în amalgam de rece și fierbinte.
Tăcerea noastră zace risipită,
căci n-a putut troiene să închege,
și nici acum nu poate înțelege
cum, pentru noi, n-a fost deloc ispită.
Ne alintăm cu o privire vie,
iar ochii noștri, -n vorba lor zglobie,
se-mbrățișează într-o armonie
așa cum ni s-a scris și-a fost să fie.
Daniel Vișan-Dimitriu
(7 feb. 2016, Vol.”Oare”)
Sensul versurilor
The poem explores the contrast between the cold, desolate silence of winter and the warmth of human connection. It speaks of a longing for transformation and expression, finding solace in the harmony of shared glances and unspoken understanding.