Mă trezesc cu noaptea-n cap.
Ochii împrăștie stele verzi.
Ies în fugă pe ușă,
trăgând cerul în piept.
Doamne, de ce m-ai părăsit?
Cerul scârție aberant.
Nu știu încotro să-mi îndrept sufletul.
Încet-încet mă liniștesc,
tăcerea și frumusețea nopții de iulie.
Poezia mă scoate din priză,
cocoșul cântă a doua oară.
Incognito,
cu
lună plină.
Costel Zăgan
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de angoasă și dezorientare, căutând alinare în frumusețea naturii și în poezie. Este o reflecție asupra pierderii și a căutării unui sens într-o lume incertă. Natura devine un refugiu temporar.