Și cine vine singur către sine
Cu-ntreaga lumii-nsingurare vine.
Îndurerarea lui trăiește oarbă,
Vederea lui nimic nu ține minte,
Frunze și ramuri nu se fac desime,
Nepricepută-i gura lui de iarbă
Dând păsării preț de-adâncime.
Și cine vine singur, singur pleacă,
Vederea lui nimic nu ține minte,
Nici pasărea ce i s-a plâns săracă
De viața ei sălbatec de cuminte,
De moartea ei din cuibul de pe cracă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate profundă și inevitabilă. Individul vine și pleacă singur, neputând reține amintiri sau conexiuni, asemenea unei păsări care se plânge de viața și moartea sa în cuib.