Cântând își deschidea poetul
hotarele destinului.
Desprinși din cântecul-inel,
văzduh și ape împânziră
suavii zei pe care el
aevea îi isca din liră.
Sfioase nimfele fecioare
își ascundeau rotunzii sâni,
cirezi de minotauri
pășeau domol printre salcâmi.
Doar sus în zborul lui frenetic,
lovit de-al fulgerelor vaier,
un zeu pe jumătate sunet
înnebuni deodată-n aer.
Atunci crescu un joc pe care
imic nu-l mai putea opri (…)
E pace azi. Doi lei albaștri,
vecini, pupilele îmi sunt,
supraveghind până departe
orbita dulcelui pământ.
Sensul versurilor
Piesa evocă o lume mitologică, inspirată de Homer, unde zeii și creaturile fantastice coexistă. Se conturează o stare de nostalgie și contemplare, culminând cu o imagine de pace și supraveghere protectoare.