Boris Pasternak – Vis Urat

Ascultă viforul, strecurându-se prin gingii,
Ascultă golașa fugă a diavoleștii zăpezi.
Nu are de ce se zdrobi, și troienirile
Ca o înlănțuire de fontă alunecă iute
Așternute pământului,
Peste țarini, arii și haturi, ca trenul,
Prin văzduh, prin zăpezi, în chemările vântului.
Printre pini, prin spărturile-n garduri fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Peste câmpuri, prin văzduh, peste sau printre îngrădiri,
Văzute în vis de postitorul ceresc.
Dânsul observă: căzut-au dinții din maxilare.
Și molfăie castelele, conacele, moșiile peltice,
Totul e dezbătut, nimic nu e-ntreg,
Și postitorului greață i se face de la
Bocănitul oaselor lovite-nde ele.
De la dinții piloților, de la tridente marinărești.
De la roșiile știrbituri ale crenelărilor carpatine.
El vrea să se miște, să se urnească din loc,
Nu poate să se trezească,
Nu poate, prins în visul ferecat cu zăvoare.
Și încă mai vede cum pe ogoare de pe malul Stohodului**
Pământul e făcut una cu pământul.
Nu crede ca înălțimea să caște cândva
În deplina ei beznă, și pe cer să plutească,
Precum un clopot pe îndepărtata grindă,
Lingoul de argint al depresiunii înghițitoare,
Limba și verbul ei – cerescul crai nou.
Nu, gângăvitul, fonfăitul și răgușitul,
Odată cu sângele înghițit e de cartilaginoasele ruine.
Bagă mâna în învârtejitul pietriș al viforniței, –
În palmă se va risipi prin crăpătură,
Ca un ciot cărnos, mușchi fără scop
Pe venă, sfâșiată fatal de o ploaie de gloanțe.
Simți arsură, ca un dovleac endemic.
Din straturile grădinii el sări peste gard.
E în hârtop. Bătălia l-a rupt,
L-a șfichiuit bătălia, ca pe o sferă
De pe pantă se rostogoli în râpă
Printre pini, prin spărturile din gardul fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Ascultă vuietul necuprinderilor neumblate,
Ascultă turbata lor alergare.
Bubuitor – despicătoarea artilerie
Ca niște talere se gudură la chemările vântului.
Cui să se atașeze, în măsurători de verste,
Cuvintele poleiului, întunericului și afeturilor?
Și povestea alunecă, și peticele nevrozelor,
Perindându-se ca tifonul în gălbenușul xeroformului,
Gonesc dinspre tren spre țarini. În noapte
Gonesc ca platformele, prin zăpadă, spre semafoare.
Dorm frânele trenurilor sanitare.
Și visează, visează cerescul postitor..