Tot stând cu somnul de vorbă,
lumina m-a-nvăluit.
Voindu-mi scrise impresiile,
strivind în litere florile
zilei duse,
m-a prins târziul orei șapte.
Și, ridicându-mi din pagini privirile, iată muntele
Fuji:
zeul alb
în albastru.
Îl văd acum ieri Hokusai, în plan secund.
Răsare azi prima dată. Netemător
de seisme,
urcă-n punctul cel mai de sus
al planetei.
Arzând străin
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență contemplativă în fața Muntelui Fuji, văzut ca o forță eternă și artistică. Observatorul reflectă asupra frumuseții și măreției naturii, amintindu-și de reprezentările artistice ale muntelui și simțind o conexiune profundă cu peisajul.