Din pântece la zdup ajuns-am, iată,
Iar de la zdup voi nimeri-n mormânt.
Înainte de-a te naşte şi după ce-ai murit
Să fii-n desăvârşire – de-a pururi ferecat:
În pântecele mamei, ca-ntr-un mormânt uitat,
Eşti beznă ocrotită. E locul multdorit.
De duşmani şi primejdii sunteţi atunci feriţi.
Ermetică, secretă, interioară stare,
Neprihănit loc unde e totu-n nemişcare.
Adâncuri tenebroase: în fericire, fiţi.
Dar s-a-ntrerupt această păzită vieţuire.
Prin naştere-i împinsă fiinţa-n aspru joc.
Deşi scăldată-n soare, viaţa-i nenoroc,
Nelinişte, -nchisoare, şi omu-i năruire.
Iar anii-s aşteptarea de-ntoarcere la pace,
Dorinţa de-a ajunge, la mult visatul punct
De calm. Aci-ngropat e tot zbuciumul defunct.
Probleme nu mai are, e orb acum şi tace.
Anevoios răgazul din pântecele sfânt.
Şi până-n ceasul morţii, din leagăn la mormânt.
Să vină ora pură, izbăvitoare când
Se-ntrepătrunde mama cu fiul într-un gând.
Jorge Guillén – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții de la naștere la moarte, evidențiind dorința de întoarcere la starea de pace și liniște primordială din pântecele matern. Viața este prezentată ca o luptă și o așteptare a momentului final de eliberare.