O, lună! Cât Aprilie!
Ce vast și dulce aer!
Va reveni cu tril
Tot ce-am pierdut cu vaier.
Da, păsări cu aripă
Ce-n zorii plini de claruri
Un cântec înfiripă
Și nu râvnesc la haruri.
I-atât de-aproape, dreaptă,
Bătută-n aer, luna.
Cel care-am fost m-așteaptă
Sub gânduri totdeauna.
Privighetori pe-o culme
De dor vor sta cântând.
O, zorii, zorii rumeni
Între zenit și vânt!.
Timpul strivit sub pinten
Pierdut e? mâna, iată,
Dispune-aici, zeu sprinten,
De luna fără dată.
Sensul versurilor
Poezia evocă un sentiment de nostalgie și așteptare, folosind imagini ale naturii, precum luna și zorii, pentru a sugera o revenire la sinele trecut și o acceptare a trecerii timpului. Vorbește despre frumusețea efemeră și ciclicitatea vieții.