*Il mio bel San Giovanni*.
În Florența, după marea ceartă,
Nu s-a întors nici după ce-a murit.
Celui ce-a știut să se despartă
Cântecul acesta-i cânt, smerit.
Urlă soarta peste prag sălbatic,
Noaptea, facla, cel din urmă vis..
Blestemând-o, în infern ostatec,
N-a uitat-o nici în paradis.
Dar desculț, în strai de pocăință,
Cu feștila-aprinsă n-a intrat
În orașul său de rea-credință,
Josnic, pe vecie adorat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui exilat, Dante, care, chiar și după moarte, nu se poate împăca cu Florența, orașul său natal. El este prins între blestemul și adorația pentru locul pe care l-a părăsit, incapabil să se întoarcă, chiar și în spirit.