Mă vei iubi o dată până-n sânge
înțelegând, ciudat de nefiresc,
că flautul din piatra moartă plânge
și limbile frunzarelor vorbesc.
Mijlocul tău cu duh împărătesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
și se împarte-n două spre nătânge
și retezate brațe cari cerșesc.
Din străluciri ca de catapetasmă
Vai! palidă-ai s-ajungi ca o fantasmă
cu fruntea dintr-un alb – mai josnic lut.
Și-atunci vei auzi cum o să cadă
din fruntea-ți mută, zornăind pe stradă,
ca banii vechi, fiece fost sărut.
Sensul versurilor
The poem explores themes of love, loss, and the inevitable decay of beauty. It speaks of a love that will end in pain and the eventual fading of the beloved's beauty, leaving behind only memories like old coins.