Ierta-vom tot – a primăverii
Fecioare nu le-om tulbura.
Cerescul foc l-om da uitării
Și visul blând l-om alunga.
Cunoașterea ni-i infinită,
Biserica n-o veșniceam:
Pe când era de-abia zidită,
Deja-n ruină o visam.
Sub bolți, de fiecare dată,
Știam, rugându-ne plângând:
Aici vifornițe-or să bată,
Zăpezi s-or troieni curând.
februarie 1902
Volumul ”’Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”’
Sensul versurilor
Piesa exprimă o acceptare melancolică a efemerității și a inevitabilei decăderi. Vorbește despre iertare, dar și despre o viziune pesimistă asupra viitorului, sugerând că frumusețea și credința sunt sortite pieirii.