ruina

Mihai Eminescu – Veneția

de

S-a stins viața falnicei Veneții,N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,Pătrunde luna, înălbind pereții.Okeanos se plânge pe canaluri..El numa-n veci e-n floarea tinereții,Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.Preot rămas din a vechimii zile,San Marc sinistru miezul nopții bate.Cu glas adânc, … Citește mai mult

Cezar Bolliac – Cugetare

de

Nous naissons, nous vivons, bergère,Nous mourons sans savoir comment;Chacun est parti du néant:Ou va-t-il?.. Dieu le sait, ma chère.Voltaire.Prieteni! priviți zidul acela chinezesc,Și templii, elefanții, colosuri egiptene,Pagode suterane, pagode indiene,Ce se mai luptă cu timpul ca neamul omenesc.Și spuneți, unde-i omul ce-odată le-a zidit?Priviți Memfis, Efesul, priviți Babilonia,Cetățile gigantice din Indii și Asia,Cui vreți a … Citește mai mult

Cincinat Pavelescu – Veneția

de

Veneția adoarme-n valuri…Pe când amurgul trist răsfrânge,Pe mare-n larg și spre canaluri,O lată purpură de sânge,Brodată-n aur și luminăCa vechea-i mantă de regină!Nimic nu mai ne-aduce-aminteDe viața ei de glorii plină,Decât bătrânele morminteȘi catedralele-n ruină;Și glasul mării ce străbatePustiul vechilor palate.Și când Veneția blajinăDuios se tânguie de soartă,Pe turle, blonda lună plinăS-așază-n mila ei supremă,Ca … Citește mai mult

Cincinat Pavelescu – Tinerețea Mea

de

Tinerețea mea acumParcă este o ruină,Abătută de la drumPe o creastă de colină.Sub ferestre nu mai cântăRândunicile zglobii…Prin grădină se frământăVântul serii-n bălării.Și când țipă cucuvaiaMi se pare, tremurând,Că e glasul tinerețiiVeștejite prea curând!

Cincinat Pavelescu – Corbii

de

D-lui C. Pariano.O, corbi siniștri, vă iubesc!Voi ce pe-al iernei alb lințoliuCădeți în stoluri ce-ngrozescCa niște pete mari de doliu!.În fracurile voastre negreDe ciocli, aveți ceva de gală,Și-n croncănitul vostru râdeO ironie triumfală!.Dușmani cetăților banale,Prin vechi ruini v-adăpostiți,Și sub disprețul vostru receO lume-ntreagă-nvăluiți.Dacă vă mușcă foamea-ntocmaiCa feudalii castelani,Vă năpustiți pe avuțiaMuncită-a bieților țărani.Și negrul vostru … Citește mai mult

Stefan Petică – Xv

de

Amurgul are astăzi luciri ca de mătasePe care lunecară mâini albe de prințese,Și-n faldurile care pe-albastre culmi se lasăScânteie pietre scumpe din stofe vechi și-alese.Ci mândră de durerea-i în purpura de seară,Cetatea arde facle pe turlele-nnegritePe care vechi coroane de slavă secularăTopeau de aur raze în zile fericite.Pe surele frontoane a vechilor palateUn vis de … Citește mai mult

Mihai Eminescu – S-a Stins Viața Falnicei Veneții

de

S-a stins viața falnicei Veneții,N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,Patrunde luna, înalbind pereții.Okeanos se plânge pe canaluri..El numa-n veci e-n floarea tinereții,Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.Preot rămas din a vechimii zile,San Marc sinistru miezul nopții bate.Cu glas adânc, … Citește mai mult

Rainer Maria Rilke – Castel

de

Castel cu herbul în ruinădeasupra porții prinse-n drugi.Culmi, câte două, se îmbină,în jur, ca mâini unite-n rugi.În putredul pervaz, o floarealbastră – tandru luciu are.Pe gânduri, însă, nici o doamnănu vezi, în vreo fereastră… Oaresă fie doar albastra floarecare să intri-aici te-ndeamnă?

Georg Trakl – Ruina

de

Adie-un vânt! Verzi flăcări cântăStingându-se – și luna scaldă,Plină și mare, sala-naltă,Ce-n fast nu se mai înveșmântă.Domol surâd strămoșii-n rame –Căzu și ultima lor umbră,Miasme-s în ruina sumbră,Corbi dau târcoale, muți de foame.Tâlc stins al zilelor uitateDin măști de piatră cată-n față,De chin crispate, fără viață,Măști triste în pustietate.Vin bolnave-miresme aleApuselor grădini să-alinteRuina – ca … Citește mai mult

George Magheru – Statuie Antică în Ruină

de

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,încât e prins în piatră – vecinic cântec –se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici.Din rănile frumoasei coapse ies furnici.Iubirea a creat această mică și subtilă gurăpe care dalta a sculptat-o în căldură.Acum, în al iubirii cald și dulce leagăn,își face plasa „cap de mort”, păros păiangăn.A fost creată fruntea … Citește mai mult