„Scribule, scrie cânt ungar,
Pe Pământ a trăit și Dante.”
Râdea, râdea copistul.
În latină zbura cântul,
Niciodată-n maghiară.
Zvârcolind, se zbătea scribul.
În suflet cânta Petrarca,
Creând și cânt nou, maghiar.
Medita, medita copistul.
Arar în nopți cu taine,
A scris și-a rupt scrisul maghiar.
Plângea, plângea copistul.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior al unui scrib care oscilează între tradiția latină și dorința de a crea în limba maghiară. El se zbate cu identitatea sa lingvistică și culturală, exprimând frustrare și dorință de autenticitate.