Plutesc sângerate..
frunze, ca inimi, mâini și săgeți..
Adâncurile bolborosesc tulburate,
luntrea-și vâră botul, sprijinit pe lopeți.
Trestiile molatice
fluieră..
De la o vreme,
soarele, în răsărit,
se teme..
Deodată, stolul gâștelor sălbatice,
unghi greu, fâlfâire pribeagă, înnegrind,
peste toamnă, molatica brumă..
Sfâșie aerul, zbor, măcăitul sugrumă.
Fulgerul puștii coboară fulgi suri-albaștri pe grind.
Închisă, firea se face tăcută,
apa mai tristă, cerul mai luminat;
despletite-n avânt tremurat,
două sălcii se sărută.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, surprins într-o zi de 26 august. Natura este personificată și pare să reflecte o stare de tristețe și contemplare, cu elemente precum frunzele sângerate și teama soarelui.