Pânze și cârmă-s rupte-n vârtejul ce vuiește,
Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă,
Parâmele din mână matrozilor le scapă,
Soarele-apune-n sânge, luând ultima nădejde.
Urlând triumfă vântul, iar peste piscu-nalt
Al apei ridicate de trombele marine,
Către vapor, deodată, al morții geniu vine
Ca un soldat luând ziduri slăbite, cu asalt.
Aproape morți zac unii; ici, unul se jelește;
Luând bun-rămas, un altul între amici leșină;
Alții-n genunchi se roagă, s-alunge-al morții ceas.
Un călător, deoparte, stă mut și se gândește:
Ferice-i cel ce-și pierde puterea, cin’ se-nchină,
Sau are de la cine să-și ia un bun-rămas.
Sensul versurilor
Piesa descrie o furtună violentă pe mare, unde un vapor este pe cale să se scufunde. În mijlocul haosului și al morții iminente, oamenii reacționează diferit: unii se jeleșc, alții se roagă, iar un călător contemplă sensul vieții și importanța credinței și a legăturilor umane în fața sfârșitului.