Tot ce-i de-o zi pe-a lumii scenă
În veacuri ai închis, pustii,
Și ca un prunc azi dormi, Ravennă,
La sânul mutei veșnicii.
Nu-s sclavi sub porțile romane
Grăbind cu mozaic de preț.
Și-n vechile bazilici anii
Rod aurul de pe pereți.
Tocite-s criptele bolite,
De umezeală, veac de veac,
Și-n sarcofage mucezite
Monarhi și-mpărărătese zac.
În săli lugubre, -ți stau în cale
Reci umbre, mișună-mprejur..
Ca arzătorii ochi ai Gallei
Să nu străbată vechiul mur.
Războaie crâncene, obide..
Fără de urmă-n gând s-au șters,
Cu glasul tinerei placide.
Să nu le cânte-n tainic vers.
S-a tras departe apa mării,
Cu trandafiri s-a-ncins pe mal
Ca Teodoric să dea uitării
Al vieții spumegânde val.
Vii, oameni casele-n ruine –
Sicrie-s parcă, de prisos..
Doar glasul trâmbiței latine
Pe plăci răsună maiestos.
Dar ochii fetelor Ravennei
Cătând spre-ncețoșate zări
Poartă sub lungilor lor gene
Tristețea ne-nturnatei mări.
Umbra lui Dante-i peste toate..
Cu vulturesc profil semeț
Al veacurilor mers socoate
Și-nalță imnul Noii Vieți.
Sensul versurilor
Poezia descrie orașul Ravenna ca un loc al trecutului și al uitării, unde gloria de odinioară s-a stins. Umbrele trecutului și melancolia persistă, în timp ce natura își urmează cursul, iar amintirea marilor personalități planează asupra locului.