Din nou desăvârșita
mi-e bici și mă dezleagă;
s-a dus și ziua-ntreagă:
bătu de trei, de nouă, și e seară.
Odată cu ursita
ce moartea ia în șagă,
norocul nu-mi dă-ntreaga pace iară.
Cu-a anilor povară
mă împăcasem de mai multă vreme
și-aveam arvuna vieții viitoare,
promise de-o pocăită vrere.
Pierde mai mult cin’ mai puțin se teme
la ultima plecare,
luptând, bazat pe propria-i putere,
cu vechea-nvăpăiere:
când la urechi se-oprește amintirea,
de nu vrea ceru, -n van e-îmbătrânirea.
Sensul versurilor
The poem reflects on the passage of time and the burden of years. It contemplates mortality and the acceptance of fate, while also acknowledging the power of memory and the futility of resisting destiny if it is not aligned with divine will. The speaker finds a somber peace in the face of life's inevitable end.