O, suflet, tu, văpaie stinsă,
Cenușă-a unui dor din ceruri,
De ce ți-e umbra-așa de-ntinsă
Și golul plin de-așa misteruri?
De ce nu știu care-ți e scrisul
Și care-i vrerea ta în toate..
Așa, eu parcă-s o cetate
Și tu că-ntr-însa ești proscrisul.
O, suflet, spune-mi ce te doare?
La ce gândești? ce-ai vrea să fii?
În mine stai ca la-nchisoare,
Eu sunt prea mic, tu ești prea mare,
Dar cine ești? De unde vii?
Zădarnic mă încerc a-l face
Să-mi spuie-o vorbă.. el e mut!..
În trista mea formă de lut
Ca orice suferă, el tace.
Sensul versurilor
The poem explores the speaker's internal struggle with their soul, which seems distant and silent. The soul's suffering is a mystery, and the speaker feels confined and overwhelmed by its presence.