Duiliu Zamfirescu – Barza

Sus, pe Argeș, pe la munți,Au rămas codrii cărunți;Jos, pe vale, prin zăvoi,Se cobor turme de oi,Iar un cuc cu pană surăȘi-a spus numele din gură:“Cu-cu!”.De prin garduri, de prin vii,Cintezoii auriiZis-au din ciripiturăUnei tufe de răsură:“Soro fă, deșteaptă-teȘi spre soare-ndreaptă-te,So-ro!”.Iar prin crânguri s-aud semneGhionoaia taie lemne,Gaița, într-o gârneață,Se proclamă cântăreață,Iar din mreaja somnuluiIes gândacii … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – Iulie

Călin, jitarul de la sat,Cu pușca vecinic de-a spinare,Era pe holde împăratȘi statul lui n-avea hotare.În el tot câmpul se-ncredea,Toți fluturii și toată floarea:Sulfina seara-l adormeaȘi-l deștepta în zori cicoarea.Odată, deșteptat în zoriDe-acel miros de dimineață,Își ridică ochii din floriȘi se uită peste fâneață.Din pricina zilelor calde,Mărica, zână printre fete,Se coborâse să se scaldeȘ-acum… se … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – Culcate-S Romanițe

Ușor se mișcă tânăra fecioară,Purtându-și trupul drept ca o făclie;Cu amforele vine de la vieȘi vinde must, ca-n vremi de-odinioară.Copilă albă, vina ta să fieDe te-o-ntâlni Polibus, bunăoară:Cum mâinile-ți sunt prinse de ulcioarăO să-ți sărute benghiul din bărbie.Dar ea zâmbește. Colțurile gureiS-ascund hoțos în gingașe gropițe,Iar ochii vineți iau coloarea murei.Și iată-l el, încununat de … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – Luceafăr

Luceafăr ce vii de departeȘi vremuri străbați peste vremuri,Ca-n lumile noastre deșarteLuminile blânde să-ți tremuri.Ce patimi te poartă pe cale,Ce doruri te mână prin haos,De nărui luminile talePe lanuri de negru repaos?Așa parcă zice poetulCând noaptea privește la steleȘi intră-ncetul cu-ncetulÎn sufletul candid din ele.„De viu, și tot viu, și tot scapărDin razele mele curate,Eu … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – Curgea Siretul Liniștit

Trecuse toamna gânditoarePe râpi, prin garduri, peste vii,Și-nchinase toate celeaAceleiași melancolii.Departe, pe întinse șesuri,Curgea Siretul liniștit,Sub zbor de păsări călătoareCălătorind spre răsărit.Înaltă, mișcătoare dungă,Ce-abia te vezi pe cer senin,Câte speranțe zbor cu tineCe primăvara nu mai vin!O umbră goală, trecătoare,Viața noastră pe pământ!O pasăre ce pleacă toamnaDescurajată, fără cânt,Și nu mai vine, nu mai vine,Căci … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – O, Suflet

O, suflet, tu, văpaie stinsă,Cenușă-a unui dor din ceruri,De ce ți-e umbra-așa de-ntinsăȘi golul plin de-așa misteruri?De ce nu știu care-ți e scrisulȘi care-i vrerea ta în toate..Așa, eu parcă-s o cetateȘi tu că-ntr-însa ești proscrisul.O, suflet, spune-mi ce te doare?La ce gândești? ce-ai vrea să fii?În mine stai ca la-nchisoare,Eu sunt prea mic, tu … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – Versuri Heterometre Albe

Ca cerul munţilor, limpede,Adânc, ca a nopţilor stele,Tu eşti a durerii imagine,O, tânăr cu palidă frunte.Pe ochii tăi mari, suferinţeleÎntins-au zăbranic de ceaţă,Sub care întorsu-s-au, singure,Spre tine privirile tale.Văzut-ai acolo imagineaAtâtor splendori îngropateÎncât de atunci închinatu-ţi-auTrecutului toată viaţa.Cum vine prin desele negureO rază din stinsul luceafăr,Şi timidă luptă cu spaţiul,De lumea de azi doritoare;Aşa din … Citește mai mult

Duiliu Zamfirescu – La O Fântână

Doarme Roma prin ruineUmplu crinii atmosferaCu miresme de demult.Sunători din mandolineTrec, zicându-şi „buona sera”.Eu ascult:.Moare cântecul pe cale;Gâlgâitul de chitarăRar şi rar îl mai îngână.A rămas acum pe vale,Strajă nopţilor de vară,O fântână.Salve limpede făptură,Tu, ce-ai pus prin împrejururiFloare albă lângă floare!Prin scirocco şi căldurăNumai tu rămasa-i pururiCântătoare.

Duiliu Zamfirescu – Rozele de Iarnă

Iarna, printre ceața deasă, se ivesc dragele flori,Ca și ochii triști ce-n lacrimi se ivesc adesea ori;Pentru ele nu trăiește soarele poleitor,Nu le supără-n cale orșicare trecător.O, dar dacă-n primăvară, pentru sufletele vii,Cresc flori rumene, voioase, pe-nverzitele câmpii.Dulce cer, fă să-nflorească pe pământ adesea ori,Pentru suflete de toamnă melancolicele flori.

Duiliu Zamfirescu – La Lună

E noaptea caldă. Stelele uşoareClipesc din gene, line, depărtate.Pe iazul morii apa nu mai bate;Pe dealuri focul cel din urmă moare.Privind pe ceruri căile stelate,Adorm în lumea lor fermecătoare.În somn răsare luna gânditoareŞi umple bolta de singurătate.O simt cum trece, clară, tot mai clară,Pe-nchipuitul arc al hemisferei;O simt, dar nu o pot privi-n afară.Această nouă … Citește mai mult