Te-așteptam la malul mării…
Tu, în razele de-apus,
Lunecai pe-un val adus
Dintr-o lume-a depărtării,
Într-un timp al înserării,
Ca supus.
Mi te-a așezat pe plajă…
Eu, cu gândurile dus,
Ți-am părut acolo pus
În amurg să stau de strajă
Și să fiu, la orice vrajă,
Nesupus.
Ochiul blând al înserării,
Te privea. Te-ndepărtai
Spre apus ori spre un rai
Din adâncul renunțării,
Iar în valurile mării,
Tu erai.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de așteptare și melancolie, evocând o prezență pierdută sau îndepărtată, asociată cu imagini ale mării și ale apusului. Vorbește despre o renunțare și o contemplare a efemerității.