Înserarea se înclină
Și-acum toate-n zări se scurg;
Sus, în blânda lui lumină
Stă luceafărul de-amurg.
Ce nesigure sunt toate!
Cețuri se preling spre culmi,
Lacuri doarme-n reflectate
Adâncimi cu negrii ulmi.
Doar din est ghicesc discrete
Razele lunii mijind,
Sălcii lungi cu ramuri-plete
Ating undele glumind.
Jocul umbrei în mișcare
Tremură-n lună vrăjit,
Iar prin ochi trece-o răcoare-n
Inima ce s-a-mblânzit.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj de amurg, unde natura se transformă într-o scenă melancolică și misterioasă. Este o contemplare asupra efemerității și a frumuseții trecătoare a momentului, reflectată în imagini poetice.