Din iarna sufletului meu porneşte
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele neîmplinite;
Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.
În gemete pustii se prelungeşte
Ca-n golul unei vetre părăsite;
Şi corbi sporesc în cete înmiite..
Şi stolul tot mai jalnic croncăneşte!..
Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă..
Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Îşi năpustesc sălbatica grămadă..
Sensul versurilor
The poem depicts a bleak and desolate inner landscape, where unfulfilled desires and melancholic thoughts manifest as a flock of ravens descending upon a dying heart. It's a reflection on despair and the feeling of being consumed by negativity.