Sonet.
Sunt însușiri, naturi neîntrupate,
Cu-o viață dublă-al cărei simbol este
Acél desprins de gemena-entitate:
Materie, lumină, în lume manifeste.
E o tăcere-alternă: maro-splai.
Trup-suflet. Una-n locuri solitare
Pe pajiști stă; nu știu ce grații rare,
Ce gânduri omenești, ce duios grai
O fac blajină. Numele ei: „Nu mai!”
E tăcere-ntrupată. Nu te teme!
Ea n-are-n sine-o vrajă rea anume;
Dar de-ntâlnești (ursita prea devreme)
În cale umbra ei (elf fără nume
Din zări pustii, unde nu-i om să-și poarte
Vreodată pașii), gata fii de moarte!.
Tr. Dan Botta
Sensul versurilor
Poezia explorează natura duală a tăcerii, personificând-o ca pe o entitate misterioasă și ambivalentă. Ea avertizează asupra întâlnirii cu umbra tăcerii, sugerând un pericol iminent și inevitabil.