Către ***.
În floarea vârstei mi-a fost dat
Prin lumea largă să tot bat
Un loc pe care-l îndrăgii,
Cu triste apele pustii
A unui lac cu negre stânci,
Și pini de strajă-n zări adânci.
Când noaptea-și flutură în brume
Tristul zabranic, peste lume
Când boarea sfântă-avea s-adie
Șoptind duios o melodie,
Atunci mă deșteptam buimac
La gândul palidului lac.
Dar gândul nu era fior,
Ci-un vag incant tremurător,
Pe care nu l-ar spune bine
Nici o comoară de rubine,
Nici dorul, dorul de la tine.
Moare era-n putredul val,
Și-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
Închipuirii sale-amare,
Și ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac.
Tr. Dan Botta
Sensul versurilor
Poezia descrie un loc retras, un lac cu ape triste și stânci negre, care devine un refugiu melancolic. Gândurile celui care caută alinare transformă acest loc într-un rai, deși moartea și tristețea sunt prezente.