Te întâlnesc dincolo de drojdiile ploii, departe de protezele slugărniciei,
mergi spre mare suveran să culegi lămpașe întreținute cu miere și sare
și asculți în somn cum pasărea galbenă macină făina verde-a pădurii,
melodia lupului nu te ajunge niciodată, bătaia inimii tale o alungă în pietre.
Când vorbești crapă malul anilor, dispare întunericul fermentat în sticle,
sunetul silabelor tale alcătuiește-n cer arhitectura unei coapse de fecioară.
Poemul tău e curat ca un bot de mânz și rezistent ca un pahar de oțel,
pe unghiile tale gracile pâlpâie pulberea stelelor din satul natal.
Iedera bunei-cuviințe te înfășoară și crești întruna pe zidul zilei însorite,
ai tras o brazdă din ea, se înalță aripa unui măr de culoarea zăpezii.
Ce bine că nu știi să plângi febra, agonia ce cuprinde noaptea cuirassată,
la vârsta ta de arhanghel, de angel, mereu de arhanghel te rog,
urcă imediat în faimoasa diligență de seară și împodobește-o cu fluturi
și anunță bucuria întâlnirii cu ținutul fără cețuri, cu locul
unde domnește conturul tandreței, arborele clopoțeilor de albastru,
voi veni să-ți descifrez trandafirul sudat în roua dimineții.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus poetului Anghel Dumbraveanu, descriind o lume poetică și onirică, plină de metafore legate de natură și puritate. Este o invitație la bucurie și descoperire a frumuseții ascunse în lucrurile simple.