Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.
Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.
Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.
Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.
O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.
Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.
Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini.
Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.
Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.
S-a făcut iarnă după deal.
Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.
Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema efemerității și a frumuseții trecătoare, folosind imagini puternice din natură și simboluri religioase. Elis este o figură centrală, posibil mitologică, asociată cu puritatea și inocența, dar și cu suferința și moartea. Poezia creează o atmosferă onirică și contemplativă, invitând la reflecție asupra condiției umane.