Dar să nu-mi uit povestea. Mai acum
Vreo treizeci-patruzeci de ani, era,
În timpul carnavalului, duium
De măscărici și măști și, iac-așa
S-a dus și-o doamnă-acolo. Nu știu cum
Și nici nu bănuiesc cum o chema.
I-aș spune însă Laura, de-ați vrea:
Încape tocmai bine-n strofa mea.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire vagă dintr-un carnaval de acum treizeci-patruzeci de ani, unde o doamnă misterioasă, numită poate Laura, apare ca o figură efemeră. Naratorul își amintește întâmplarea, inserând-o în strofa sa ca pe o amintire prețioasă.