Cincinat Pavelescu – Unui Coleg
El scrie prost, însă îl laud;De ce aș fi cu dânsul crud?Prefer o noapte să-l aplaud,Decât o strofă să-i aud!
strofa
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – LXIX
Și-n vreme ce ea se lăsa privităȘi flecărea în voie, surâzând,De toate celelalte pizmuită,Iar cavalerii se-nclinau pe rând,Șoptindu-i vorbe dulci, o anumităPersoană ce intrase de curândStătea cu ochii țintă-asupra eiAșa cum nu se-ntâmplă de-obicei.
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – XLVIII
Taxele-mi plac, când nu-s prea numeroase.Cărbunii pentru foc, prea scumpi de nu-s.Îmi place-un biftec, halbele spumoaseÎmi fac cu ochiul și, precum v-am spus,Și zilele îmi plac, când nu-s ploioase,Cam două luni din an. Deci, Cel-de-susSă aibă-n pază papi, regent și rege!Îmi place tot, pe cât se înțelege.
George Gordon Byron – Strofa LXXXVII
Dar contele și Laura-și aflarăGondola-n fine și plutind ușorPe undele tăcute, discutarăDespre costume, dansuri, dansatoriSau micile scandaluri. Când, la scarăOpri gondola însă, reci fioriÎi străbătu, căci turcul cel smolitCa din pământ, pe trepte-a răsărit.
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – LIII
Deci, contele căzând la învoialăCu Laura, s-au înțeles deplinVreo șase ani. Au fost, fără-ndoială,Și nori pe bolta cerului senin.Se ciondăneau, dar se-mpăcau. E-o boalăDe care scapă-n lume prea puțini:Și cei sus-puși și oamenii de rândSe ceartă, păcătoșii, când și când.
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – XXX
Ea și-a ales – (pe cine n-ar alegeFemeile, dacă te faci niznai?)Până când Beppo-ntors, se înțelege,Va face iar din inima ei rai, –Un cuconaș, cum vorba lumii merge,Un conte-avut și nobil, pus pe trai,Femeilor plăcut, în felul său,Deși adesea îl vorbeau de rău.
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – XXXV
Cu astfel de-nsușiri e de-nțelesCă i-a sucit femeii capul, chiarDacă-ar fi fost cinstită, mai alesCă nu spera să-l vadă pe hoinar –Ea, se gândea adesea la deces,Căci nu dăduse semne și-n zadarÎl aștepta să poposească-n port.Când nu dai nici un semn, ești ca și mort.
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – LXIV
S-au dus deci la Ridotto (mult aș vreaSă merg și eu deseară, căci mâhnitCum sunt de-o vreme-ncoace, n-ar stricaUn pic de veselie. Pe ghicitM-aș pune bucuros, aș încercaSă deslușesc obrazu-acoperitDe felurite măști și, din impas,M-aș furișa și eu, un sfert de ceas).
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – XX
Pe lungi canaluri lunecă grăbitSau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,Dau roată teatrelor c-un brâu cernitȘi-așteaptă în livrele, parc-ar fiÎn doliu, după câte-au suferit;Dar nu sunt pentru chin făcute, ciAdeseori duc haz și desfătăriCa și-un fiacru după-nmormântări.
George Gordon Byron – Beppo – Strofa – XCVIII
Nevasta îl primi. Fu botezatDin nou de-arhimandrit. (Cică-a făcutBisericii, de hram, un dar bogat.)Zvârlind veșmântul său, cu împrumutLuă altul de la conte. Cerceta!Pe-amici mereu, cu fapte din trecutÎi veselea la mese. Eu, din toateSunt înclinat să cred pe jumătate.