Wislawa Szymborska – Clipa

Merg pe creasta colinei înverzite.
Iarbă, florile din iarbă
sunt ca-ntr-un desen pentru copii.
Cerul înceţoşat devine azuriu.
Priveliştea se desfăşoară în tăcere spre alte dealuri.
Ca şi când aici n-ar fi nici un fel de cambrian, silurian,
de stânci care mârâie una la alta,
de abisuri în trepte,
nici un fel de nopţi în flăcări
şi zile în vălătuci de întuneric.
Ca şi când nu s-ar întinde pe aici câmpii,
în toropeli febrile,
în flori de gheaţă.
Ca şi când numai altundeva se învolburau mările
şi smulgeau ţărmurile orizonturilor.
Este nouă şi treizeci, ora locală.
Totul este la locul său în ordine deplină.
În vale pârâul este pârâu.
Cărăruia dintotdeauna în formă de cărăruie.
Pădurea sub aparenţa pădurii, în vecii vecilor amin,
iar sus – păsările în zbor în rolul păsărilor în zbor.
Cât vezi cu ochii aici stăpâneşte clipa.
Una dintre acele clipe pământene,
implorate să rămână.