Timp lacom, gheara leului tocește-o
Și fă pământul să-și înghită fiii;
De colți, tu falca tigrului hoțește-o,
Pe phoenixul etern redă-l făcliei;
Zburând, fă anotimpuri bune, rele
Și fă ce vrei, timp iute de picior,
Cu lumea și cu tot ce-n lume piere,
Doar asta-ți interzic într-adevăr:
Pe fruntea lui tu riduri nu săpa,
Nici linii nu trasa cu-al tău condei;
Ci lasă-l neatins în goana ta,
Model de frumusețe alor săi.
Chiar rău de faci, iubitul meu, Bătrâne,
În versul meu tot tânăr va rămâne.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema timpului distructiv și a încercării de a păstra frumusețea prin artă. Poetul imploră timpul să cruțe frumusețea iubitului, asigurându-l că, prin versurile sale, acesta va rămâne veșnic tânăr.