Când singur ajutorul ți-am cerut,
Doar versul meu purta noblețea ta;
Acuma iambii mei au decăzut
Iar muza mea dă locul alteia.
E-adevărat că meriți, ca subiect,
Truda unui condei scriind mai bine;
Totuși, ce poate face-un alt poet
Este să-ți dea ce fură de la tine.
Deși virtute ai, el ți-o conferă,
Chiar și splendoare-ți dă, deși-i a ta
El, tâlhărind cuvântul, nu-ți oferă
Nimic din ce tu nu posezi deja.
Încât nu-i mulțumi în niciun fel,
Căci ai plăti ce-ți datorează el.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă admirația poetului față de o persoană, recunoscând că alți poeți ar putea scrie despre ea mai bine. Totuși, el argumentează că orice valoare pe care acești poeți ar putea să o atribuie subiectului este, de fapt, deja intrinsecă acestuia, astfel încât nu ar trebui să li se acorde credit.